8 septembrie 2024
Actualitate Economie

Un lanț ucrainean de magazine vrea să se extindă pe piaţa din R. Moldova

Lanțul ucrainean Aurora Multimarket a deschis deja șapte magazine în România, dintre care patru în județul Suceava. Compania din Ucraina anunță că anul viitor va deschide 70 de magazine.

Lanțul ucrainean de magazine Aurora Multimarket are deja patru unități deschise în județul Suceava, câte două în municipiul Suceava și municipiul Fălticeni. Alte magazine au fost deschise în Iași, Botoșani și Bacău, transmite Știri.md cu referire la Mold-street.com.

Pentru anul 2024, compania vrea să deschidă 70 de noi magazine, scrie The New Voice of Ukraine.

Pe lângă extinderea din România, Aurora Multimarket vrea să intre și în Republica Moldova. „Plănuim să intrăm și pe piața moldovenească. Primele magazine vor fi deschise la sfârșitul lui 2024 sau începutul lui 2025”, a declarat cofondatorul și CEO al Aurora, Taras Panasenko, pentru NV Business.

Iar pentru piața din Ucraina, retailerul are un plan de 400 de noi magazine, dar și testarea unui nou format, mai mare. În prezent, magazinele Aurora au o suprafață de circa 150 de metri pătraţi, iar noul concept prevede o suprafață de vânzare de 400 de metri pătraţi. Valoarea investiției în noul format de magazin este estimat la 110.000 de dolari.

Aurora a fost fondată în 2011 de Lev Zhydenko, Taras Panasenko și Lesya Klymenko și are sediul în Poltava.

Aurora Multimarket este considerat lider pe piața ucraineană de retail pe segmentul one dollar store și este una dintre cele mai dinamice rețele din ultimii ani din țara vecină și din regiune. Lanțul a ajuns la o rețea de peste 1.100 de unități în Ucraina.

În 2021, Aurora a anunțat planuri de a intra pe piețele din Europa Centrală și de Est cu ajutorul Horizon Capital, precum și de a efectua o IPO. Aşa că în 2021 reuşeşte să atragă în acționariat și fondul de investiții Horizon Capital (tot din Ucraina), care nu a anunțat cota preluată, dar de regulă aceasta este de circa 20%.

De notat că Vasile Tofan, partener la Horizon Capital, dar și membru al Consiliului de Administrație al Maib (cea mai mare bancă din Moldova), a fost cel care s-a ocupat de încheierea acestei tranzacții și care a recunoscut potențialul retailerului.

Potrivit Opendatabot, proprietarul Vydyhna Kupivlia LLC, care dezvoltă lanțul, este Auroretail Investments Limited, cu sediul în Cipru, cu Zhydenko drept beneficiar.