8 septembrie 2024
Actualitate Externe

O fetiță de doi ani din Moldova, găsită moartă într-un râu din Germania

Cadavrul unei fetițe în vârstă de doi ani, originară din Republica Moldova, dispărută în după amiaza zilei de duminică, 17 decembrie, a fost găsit într-un râu dintr-un oraș din Germania.

Fetița pe nume Melissa a dispărut duminică în jurul orei 17:00. După ce oamenii legii au fost sesizați de dispariția acesteia, timp de 40 de ore, locuitorii orașului Baden-Württemberg au căutat-o pe micuță, transmite Știri.md. 

Iar în această dimineață, 20 decembrie, scafandrii au revenit la râul Lauchert unde, din nefericire, au găsit corpul neînsuflețit al fetiței.

Preliminar s-a stabilit că Melissa a căzut în râu din neatenție, fiind la câțiva metri de casa părinților săi.

Părinții micuței sunt originari din Republica Moldova. Potrivit locuitorilor orășelului, familia s-a mutat cu traiul în acel loc în urmă cu aproximativ doi ani. Tatăl fetei lucrează în domeniul construcției.

Astfel, părinții micuței au declarat că Melissa ar fi ieșit din casă și s-a dus într-o direcție necunoscută. Aceștia nu au observat momentul în care ea a dispărut.

Oamenii legii tratează cazul ca pe un incident tragic. Până în prezent aceștia nu au indicii care ar sugera comiterea unei crime.

 

Foto