La începutul acestui an, Republica Moldova a devenit membru oficial al Mecanismului de protecție civilă al Uniunii Europene, care reprezintă o inițiativă de coordonare în situații de criză și pericole naturale.
„Acum, pompierii și salvatorii noștri vor coopera cu statele membre ale UE și alte 9 țări participante, pentru a îmbunătăți sistemele de prevenire, de pregătire și de reacție la dezastrele naturale și cele provocate de om. Până a deveni membru cu drepturi depline, țara noastră a beneficiat deja de sprijin prin intermediul acestui mecanism”, a precizat în acest context premierul Dorin Recean.
Potrivit lui, de la începutul războiului brutal al Rusiei împotriva Ucrainei, Moldova a primit 36 de generatoare de energie electrică pentru 30 de spitale, ajutor medical și produse alimentare pentru refugiații ucraineni. Totodată, au fost mobilizate echipamente medicale din rezervele medicale și finanțate proiectele umanitare ce sprijină refugiații vulnerabili din Ucraina.
„Participarea în cadrul Mecanismului de protecție civilă face parte din eforturile noastre de integrare europeană și va crește nivelul securității țării și siguranței cetățenilor noștri”, a mai spus premierul.
Uniunea Europeană și Republica Moldova au semnat la sfârșitul lunii septembrie 2023 Acordul prin care Moldova devine țară participantă la Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Potrivit acordului, în calitate de membru deplin al Mecanismului de Protecție Civilă al UE, Moldova nu numai că va putea beneficia de sprijin imediat, dar va putea, de asemenea, să ofere asistență țărilor afectate de dezastre, contribuind astfel la un răspuns mai puternic și mai bine coordonat în situații de criză în Europa și în restul lumii.
Mecanismul de Protecție Civilă al UE are ca scop consolidarea cooperării între țările UE și 10 state participante (Islanda, Norvegia, Serbia, Macedonia de Nord, Muntenegru, Turcia, Bosnia și Herțegovina, Albania, Ucraina și, mai recent, Moldova) în domeniul protecției civile pentru a îmbunătăți prevenirea, pregătirea și răspunsul la dezastre.
Transmite plusmedia.md