4 octombrie 2024
Actualitate

Maia Sandu îi îndeamnă pe moldovenii cu cetățenie europeană să participe la alegerile europarlamentare din 9 iunie

Președintele Maia Sandu îndeamnă toți moldovenii care au și cetățenia unui stat membru al Uniunii Europene să participe la alegerile parlamentare, programate pentru 9 iunie.
„Dragi moldoveni, mă adresez celor care au deja cetățenie europeană, fie că au pașaport românesc, bulgar, italian, francez sau al altui stat al Uniunii Europene. În perioada 6-9 iunie au loc alegeri europarlamentare, iar votul moldovenilor pentru un Parlament European care susține aderarea Republicii Moldova la UE este important pentru întreaga țară. (…) Pe 9 iunie mergeți la vot pentru a decide componența următorului Parlament European!”, a spus Maia Sandu.

 

Unde pot vota cetățenii europeni în Republica Moldova

În Republica Moldova alegerile vor fi organizate pe 9 iunie, în 52 de secții de vot, peste tot în țară, dintre care 13 – în Chișinău.

Ordinea pe buletinul de vot pentru alegerile europarlamentare s-a stabilit pe 29 aprilie și va fi următoarea: UDMR se va afla pe prima poziție a buletinului de vot la alegerile europarlamentare, iar pe locul doi va fi Alianța electorală PSD-PNL. Urmează Partidul Reînnoim Proiectul European al României (REPER), Alianța AUR, PUSL și Alianța Dreapta Unită USR-PMP-Forța Dreptei.

În continuare vin Alianța România Socialistă, PRM, Partidul Patrioților, Partidul Alternativa Dreaptă, Partidul SOS România și Partidul Diaspora Unită, ca formațiuni sau alianțe care nu au reprezentanți în Parlamentul European.