4 octombrie 2024
Actualitate Politică

Laundromat: Un magistrat găsit vinovat, eliberat din sala de judecată

Un judecător din R. Moldova a fost recunoscut vinovat de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, care face parte în dosarul „Laundromat”.

Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, în anul 2011, inculpatul, în exercitarea funcției sale de judecător, a emis o hotărâre contrară legii, într-un caz civil, la cererea unei companii cu sediul în Noua Zeelandă privind încasarea datoriei în sumă de 200 de milioane de dolari, în mod solidar, de la o companie din Marea Britanie și două companii din Federația Rusă, precum și o persoană fizică cu domiciliul în R. Moldova, transmite Știri.md.

Astfel, judecătorul a emis și eliberat ordonanța judecătorească prin care a dispus încasarea datoriei în sumă de 200 de milioane de dolari, în beneficiul creditorului – companiei străine cu sediul în Noua Zeelandă, în ciuda lipsei actelor juridice valabile care să ateste împuternicirile reprezentantului creditorului.

De asemenea, judecătorul a ignorat faptul că și restul documentelor anexate la dosar nu erau autentificate corespunzător și nici legalizate, astfel inculpatul la pronunțarea hotărârii judecătorești ignorând franc procedurile legale.

Acea hotărâre judecătorească emisă de inculpat la 22 iulie 2011 în cauza civilă a avut consecințe financiare considerabile, actul judecătoresc emis de inculpat fiind transmis unui executor judecătoresc, care în perioada iulie 2011 – februarie 2012 a încasat forțat mijloace bănești în sumă totală de 5.563.022.956 de ruble rusești de pe conturile corespondente ale băncilor din Federația Rusă deschise la BC „Moldinconbank”, ulterior mijloacele financiare fiind convertite și transferate pe conturile companiei din Noua Zeelandă, ca urmare fiind afectată imaginea justiției din R. Moldova pe plan internaţional, dar și adusă atingere încrederii în instanţele de judecată la nivel naţional, astfel fiind discreditată înalta funcţie de judecător.

Urmărirea penală a durat aproximativ patru luni, iar judecarea acesteia a durat șapte ani, ultimul fapt datorându-se în mare parte multiplelor cereri de recuzare înaintate de partea apărării și, ca urmare, redistribuirii dosarului cu înlocuirea etapizată a majorității magistraților ce făceau parte din completul de judecată la examinarea cauzei penale, fapt ce a generat reluarea judecării cauzei de la început.

Cauza s-a aflat în examinare în prima instanță din data de 24 iunie 2017, iar în prezentul complet – din data de 9 martie 2023 până la 3 aprilie 2024, fiind examinat în procedură generală, inculpatul nerecunoscându-și vinovăția de comiterea faptei incriminate.

Astfel, deși termenul prescripției tragerii la răspundere penală a expirat încă în anul 2017, prin sentința din 3 aprilie 2024, instanța a recunoscut vinovat inculpatul de comiterea infracțiunii de pronunțarea cu bună-știință a unei hotărâri contrare legii, însă acesta a fost liberat de răspunderea penală.

„Decizia instanței de a recunoaște vinovați inculpații au consecințe semnificative atât în dosarul național, cât și în investigațiile internaționale referitor la această schemă complexă, care a spălat peste 22 de miliarde de dolari SUA prin sistemul bancar și judiciar din Republica Moldova”, anunță Procuratura Anticorupție.