PAS face alianțe cu socialiștii, pentru că vrea să înnăbușe partidele proeuropene în teritoriu și să se prezinte la alegerile parlamentare drept singura forță proeuropeană. Aceasta este concluzia președintelui Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Dinu Plîngău, care a adăugat că atât Igor Grosu, cât și Igor Dodon, au mințit cetățenii când au promis că nu se vor alia. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la N4.
„Foarte simplu. Igor Dodon a declarat ca nu va face niciodată alianță în raioane cu PAS. Igor Grosu a declarat că nu va face alianță cu conservele rusești. Ambii i-au mințit pe cetățeni. Asta e toată explicația”, a declarat Dinu Plîngău.
Liderul Platforma DA a mai spus că PAS ignoră propunerile de formare a alianțelor din partea partidelor proeuropene.
„În unele raioane înțeleg, pentru că nu ai altă soluție. De exemplu PAS a luat 16 mandate și nu se ajunge un vot, de exemplu, de la socialiști. În alte raioane invers. Nu pot să-mi explic acolo unde pot fi făcute majorități proeuropene (…) De exemplu, Ștefan Vodă. Noi (Platforma DA n.r.), împreună cu consilierii de la LOC și Democrația Acasă am semnat un acord ca să invităm PAS în majoritate. S-a refuzat. Și s-au dus cu socialiștii? Da, mai ales că aici alianța era mult mai confortabilă. S-a propus tot președinte de la PAS. Ei așa au argumentat, mergem cu socialiștii, pentru că socialiștii ne-au propus președinte (de raion n.r) de la PAS. Păi noi tot avea să votăm președinte de la PAS, care e problema? Problema e că nu vor să întărească partidele proeuropene în raioane. Să ne înnăbușe și să se prezinte public la alegerile parlamentare ca singurul partid proeuropean. De asta nici cu Partidul Social Democrat European? De asta nici cu nimeni”, a adăugat Dinu Plângău.