8 septembrie 2024
Actualitate

CNA desfășoară percheziții la Regia Transport Electric din Capitală, într-un dosar de fraudare a achizițiilor publice

Mai multe percheziții au fost autorizate în cadrul unei cauze penale, instrumentate de Centrul Național Anticorupție (CNA), care vizează abuzul de serviciu comis de persoane publice din cadrul întreprinderii municipale „Regia Transport Electric”, anunță CNA, într-un comunicat de presă. Ofițerii anticorupții au descins în această dimineață în birourile de serviciu ale funcționarilor vizați și la domiciliile acestora, precum și la reprezentanții unor companii beneficiare a licitațiilor presupus a fi trucate.

Potrivit materialelor urmăririi penale, persoane publice din cadrul regiei ar fi fraudat mai multe licitații publice organizate de întreprindere, în schimbul unor bunuri sau unui anumit procent din contractele atribuite, fiind cauzate astfel daune considerabile bugetului public.

„Astfel, s-a stabilit că persoanele publice din cadrul RTEC, prin înțelegere prealabilă cu agenții economici desemnați câștigători ai unor contracte de achiziții, ar fi comis mai multe abuzuri în procesul de executare a lucrărilor contractate. La moment, în cadrul urmăririi penale, sunt investigate acțiunile vice-directorului și ale contabilului-șef al ÎM „RTEC”, iar astăzi urmează să le fie adusă la cunoștință calitatea de bănuit”, se arătă în comunicatul CNA.

Acțiunile se desfășoară sub conducerea Procuraturii municipiului Chișinău.
trasnmite ziua.md