4 octombrie 2024
Actualitate Social

Ambuteiajele continuă în Capitală. Ceban: Coridoarele verzi sunt de vină

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, se arată nemulțumit de coridoarele verzi pe care le organizează autoritățile guvernamentale, pentru că acestea de fapt dau peste cap traficul din Capitală.

Într-o postare pe rețelele de socializare, Ion Ceban a spus că în momentul în care sunt organizate coridoarele verzi, semafoarele sunt reorganizate și sunt incluse cu întârzieri, iar regimul obișnuit de lucru este perturbat, transmite Știri.md.

Edilul Capitalei a publicat și un filmuleț în care prezintă situația din centrul orașului, menționând că este suficient ca doar câteva minute de astfel de situații să dea peste cap traficul rutier de pe străzile municipiului Chișinău.

Din imaginile video publicate de primar, se poate observa că în timpul ce coloanele oficiale traversează străzile Capitalei, cetățenii stau și așteaptă la semafor, iar zeci de mașini așteaptă să fie reluată circulația rutieră.

De asemenea, din imagini se mai poate vedea că după câteva minute, circulație rutieră din oraș a fost reluată, însă ambuteiajele au fost deja create, iar din această cauză o ambulanță a trecut cu greu prin aglomerație.

Nu se cunoaște cine din oficialii internaționali a trecut prin coridorul verde, însă din ultimele informații prezentate de autoritățile centrale, președintele R. Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu Comisarul UE pentru locuri de muncă și drepturi sociale Gilbert Houngbo.